Intinde sevaletul pe suport, il niveleaza mai mult din obisnuinta, apoi pregateste culori acrilice maimeri. Studiaza inca o data decorul pe care il va picta, aranjeaza florile din vaza, ma ia de mana si ma poarta in bucatarie. Parasesc cu parere de rau atelierul, caci tare mult mi-as fi dorit sa o vad la lucru, pictand. Nu ma lasa. Imi spune ca nu e vorba despre o meserie oarecare, pe care sa o poata practica in vazul tuturor, ci e mai mult o regasire a sinelui, o comuniune intre mana si sufletul de artist cu acele culori acrilice maimeri. Eu ating cu varful unui deget, cu teama, respect si admiratie, tabloul micut din bucatarie. Reprezinta un colt de plaja. Ma fascineaza pietricelele colorate, simt nevoia sa le prind in pumn si sa le miros, sa vad daca pot pastra mirosul marin. O intreb ce inseamna culori acrilice maimeri si prin ce se deosebesc ele de alte culori pentru pictura. Imi spune sa intru pe internet si sa caut amanunte.
"Maimeri Acrilico este cel mai nou produs al renumitei fabrici de materiale pentru pictura ce poarta numele celebrului pictor italian, Gianni Maimeri. Culorile acrilice Maimeri Acrilico sunt realizate cu o rasina acrilica de generatie noua ce permite pigmentilor fiecarei nuante sa isi evidentieze proprietatile si sa isi dezvaluie adevaratele calitati, imbunatatindu-le astfel puterea de acoperire, puritatea si luminozitatea tonurilor.
Vascozitatea acestor culori acrilice permite folosirea lor chiar si la pictura in strat gros prin aplicare cu ajutorul cutitului de pictura, acestea formand dupa uscare o pelicula omogena cu aspect mat, satinat. Rasina acrilica din compozitia culorilor Maimeri Acrilico da o mai buna rezistenta peliculei, o elasticitate crescuta si o dispersie omogena a culorilor chiar si pe suporturi negrunduite. Aceasta pelicula nu se crapa si nu isi pierde volumul dupa uscare."
Citesc si am senzatia ca pricep, atat cat poate pricepe un profan. Imi amintesc ziua cand prietena mea, pictorita, mi-a dat telefon si m-a chemat sa vad unul dintre tablourile abia terminate. Cina cea de taina intr-o varianta unica, asa cum nu am mai vazut niciodata. Culorile, profunde si dureros de reale, mi-au dat senzatia ca toti acei sfinti erau cu mine in camera si impartaseau cu mine coltucul lor de paine si paharul minuscul cu vin. Am vrut sa il ating si nu m-a lasat, caci nici nu se uscasera culorile inca. Ii venea sa planga de mandrie si de ciuda. Pictase tabloul la cererea unei doamne bogate, caci avea mare nevoie de bani si acum nu se mai indura sa il vanda. In sufletul prietenei mele se dadea o lupta crancena, lupta dintotdeauna a artistului boem cu realitatea, cu nevoile ce il impiedica sa traiasca asa cum ar trebui fara sa faca vreun compromis, fara sa isi vanda bucati de suflet sub forma de tablouri. Dar avea nevoie de bani pentru a-si ingriji tatal bolnav si pentru a cumpara noi culori acrilice maimeri, cu care sa picteze noi si noi tablouri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu