Aparate foto, obiective si accesorii foto

photosetup.ro

marți, 1 decembrie 2015

Apa Perla Moldovei

Am colindat tara in lung si in lat. Am urcat munti si am coborat vai. Infierbantata, mi-am potolit setea in izvoare de clestar, cu apa limpede si rece. De fiecare data am exclamat extaziata: "ce apa dulce! cat de buna este! nimic nu se poate compara cu apa ce tasneste din izvoarele muntilor". Apoi, un distribuitor de apa perla moldovei a sosit in zona noastra, aducand o apa imbuteliata ce are acelasi gust bun, aceeasi claritate. Mi-am amintit imediat de zilele de demult, cand imi luam copilul in brate si plecam spre Andrieseni, un sat din inima Moldovei, acolo unde niste bunici iubitori ne asteptau cu bratele deschise. Inainte de a intra in curtea spatioasa, ne opream o clipa pe drum, langa raul ce taie satul in doua. Urmaream cu zambetul pe buze cardurile de rate si de gaste ce-si cautau hrana sau doar se jucau in apa Jijiei. Ma miram ca sunt lasate libere, ca satenilor nu le este teama de hotii de pasari. Cine sa le fure, daca toata lumea din sat are? imi raspundea razand soacra mea. 

Acum, bunica baiatului meu nu mai este. Apa Jijiei continua sa curga la vale, ducand cu ea povesti nespuse. Eu ma intorc in gand la amintirile de atunci. Lasam copilul in grija bunicilor si ieseam pe poarta cu galetile goale, sa aduc apa limpede de la fantana din vecini. Nu stiu daca pe atunci aparuse deja apa Perla Moldovei. Mie mi se parea ca tot acel sat era o perla a frumusetilor, o perla a traditiilor, o perla a tacerilor senine. Cand soacra mea voia sa gateasca fasole boabe, urcam pe dealul din spatele casei. Acolo, intre butucii de vie, se oferea lumii o apa tulbure, calaie, mult apreciata de catre toti satenii, de la cel cu tata-n gura si pan' la cel cu barba sura. Toti stiau ca apa aceea face fasolea sa fiarba repede si bine, ca ajuta gospodinele sa spele rufele si sa scoata petele dificile, ba chiar vindeca si durerile de stomac, dupa spusele lor. Mie imi displacea. Avea un pronuntat iz de petrol, era mai tulbure decat imi vine uneori apa pe conducta din apartament, era salcie si mult prea calda. Evitam sa beau din ea. Nu ii dadeam nici copilului, chiar daca soacra mea insista, sustinand ca ea si-a crescut toti cei patru copii cu apa de pe deal. 

Astazi citesc despre apa Perla Moldovei si aflu ca este o apa alcalina, care hidrateaza mai eficient decat apa obisnuita, energizeaza organismul si ajuta la refacerea mai rapida a organismului in urma eforturilor. Un distribuitor de apa perla moldovei va stii sa spuna potentialilor consumatori si despre faptul ca poate curata organismul de toxine, ca poate reface echilibrul acido-bazic al organismului, ca asigura functionarea normala a functiilor vitale. Desi stiu ca apa Perla Moldovei nu este adusa de pe deal din spatele casei unde a trait soacra mea, gandul ma intoarce acolo, inca uimit de credinta oamenilor, ca anumite ape au puteri vindecatoare. Cumva, imi dau seama ca si eu m-am simtit de multe ori energizata dupa ce am baut anumite ape. 

"Apa Perla Moldovei este o apa oligominerala natural alcalina, avand pH-ul cu valoarea 8,8. Alcalinitatea este data de tulpina bicarbonatului de sodiu (NaHCO3) care se gaseste natural în aceasta apa. Extrasa de la 210m adancime din dealurile ce inconjoara localitatea Sascut, apa Perla Moldovei nu este supusa niciunui proces care sa-i modifice compoziţia chimica sau alcalinitatea, fiind îmbuteliata in aceeasi stare în care se gaseste si in adancuri. Apa este filtrata natural prin straturi de nisip, pietris cu nisip, bolovanisuri, argile siltice si nisipoase, pamant vegetal.

Conform buletinului de analiză numărul 1045-1047, eliberat de Directia de Sanatate Publica a Judetului Buzau pe data de 23.07.2013, apa Perla Moldovei prezinta urmatoarele caracteristici:
- nitriti: sub 0,001 mg/l (limita maxima de admisibilitate pentru consumatori este de 0,5 mg/l);
- nitrati: sub 0,6 mg/l (limita maxima de admisibilitate pentru consumatori este de 50 mg/l).
Apa alcalina Perla Moldovei, prin proprietatile fizico-chimice pe care le are se incadreaza in randul apelor plate alcaline naturale cu efecte benefice asupra sanatatii omului si poate fi consumata fara restrictii."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu