E frumos ce-mi place mie

Noi, oamenii, suntem dependenti de frumos. Poate ca nu mereu ne dam seama de acest adevar, chiar daca el exista acolo adanc, bine ascuns, aproape nestiut. Dar daca incercam sa traim departe de frumos, cu siguranta ne pierdem mintile. Optimistii pot cauta prin tonurile de cenusiu, pot alege sa accepte ploile reci si vanturile potrivnice, pot incerca sa ne insufle si noua, celorlalti, valorile care ii ghideaza in viata si ii ajuta sa vada frumosul chiar si acolo unde el nu exista. Totusi, la un moment dat li se vor ineca si lor corabiile, daca lumea va fi doar cenusie, fara pic de roz, galben sau verde.
Cand mi-am facut acest blog de fotografii (ce nume pretentios!), am sperat ca voi avea destul timp sa ma ocup de el, sa arat tuturor lumea vazuta prin ochii mei. Am adunat ca un avar mii, zeci de mii de poze de prin locurile prin care am calcat. Pe unele le-am folosit pentru a lumina articolele scrise pe vieneland sau pe blogul meu de suflet, iubesc viata. Desigur, am si poze care trebuie sa ramana numai ale mele, dar toate celelalte inca isi asteapta randul sa fie dezvaluite lumii.

Nu pot trai fara culoare. Am nevoie de lumina soarelui si de tot frumosul care se deschide in fata ochilor ca niste petale de floare in miezul primaverii. Si daca uneori raman inchisa intre patru pereti, dupa ce ma satur de frumosul adunat in caminul meu, ma retrag intre pozele facute de-a lungul vremii.
Fiecare dintre ele, pe langa frumusetea pe care a surprins-o (sau nu) - un apus de soare, o floare imbobocita, o frunza uscata, un caine lingandu-se pe bot, o pasare luandu-si zborul spre zari albastre, o cladire pe care sufletul omului si-a pus amprenta -, imi aminteste de un anumit moment al vietii mele, de o intamplare oarecare, de ceea ce simteam in clipa respectiva.
In goana vietii spre inainte, de multe ori mi se intampla sa uit de cei din jur, cunoscuti sau necunoscuti. Cat de usor ar fi sa ma opresc o clipa si sa le ofer un strop din frumosul pe care ochii mei l-am vazut! De ce oare nu o fac? Daca tot am numit acest spatiu virtual blog de fotografii, hai sa postez din cand in cand pe el cate o imagine. Unii vor spune ca pozele mele sunt prea pretentios numite fotografii, dar eu le voi rade in nas: nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.

Malagueta. Probabil cea mai renumita plaja din Malaga. Pe mine, personal, nu m-a dat pe spate. Dar poza de mai sus imi aminteste de cea mai reusita vacanta din viata mea. Mai mult, stiu ca era o dupa-amiaza calda si senina. Am iesit cu Mihai sa mancam ceva, apoi ne-am dus sa ne plimbam pe plaja. Am facut poze. Ne-am plimbat iar si am mancat clatite cu ciocolata si banane. Seara am trait o spaima cumplita din cauza vantului care parea ca vrea sa spulbere Malaga de pe harta lumii. Doar localnicii isi vedeau de bauturile lor pe terase, de parca era o zi cat se poate de obisnuita, in timp ce turistii alergau speriati de colo-colo, impinsi de vantul turbat.